Biroul Regional din Odorheiu Secuiesc
Durata
Buget
Finanțator
Acest proiect, pe numele său întreg „Integrarea socială a persoanelor defavorizate din mediul rural prin colectarea și procesarea sustenabilă a plantelor medicinale și aromatice”, a ajutat comunitățile locale să își redescopere o resursă valoroasă, dar aproape uitată: plantele medicinale și aromatice.
Obiectivul principal este de a ajuta integrarea socială a persoanelor defavorizate din mediul rural prin transmiterea cunoștințelor legate de colectarea și prelucrarea plantelor medicinale, precum și de a consolida parteneriatul dintre ONG-urile române și elvețiene.
Punctul forte al proiectului îl reprezintă „multiplicatorii” locali de cunoaștere. Ei sunt persoane care transmit ceea ce știu către restul membrilor comunității. Pentru a sprijinii demersul lor s-a înființat asociația „Grădina de plante medicinale din Ardeal”, care va continua multe dintre acțiunile proiectului.
Am contribuit astfel la dezvoltarea sentimentului de aparținere la o comunitate și integrare a celor excluși social, prin crearea grupurilor de voluntari. Membrii acestor grupuri au schimbat cunoștințe în domeniul colectării și prelucrării responsabile a plantelor medicinale.
”„Acest proiect este ca un arc peste timp. Am învățat cum să redescoperim lucruri știute mai demult de bătrâni, dar care s-au pierdut în timp. Aceste cunoștințe ne ajută să ne păstrăm sănătatea și să dăm calitate vieții noastre”
Bákai MagdolnaCoordonatorul proiectului
Într-o primă fază am organizat o serie de întâlniri și am adus organizat 181 de persoane în 10 grupuri de voluntari în regiunile Odorhei (7) și Cluj (3). Nu mai puțin de 60 de voluntari s-au ocupat de documentarea speciilor de plante, întocmind o listă cu 48 de specii, publicată pe pagina web a proiectului în trei limbi (română, maghiară și engleză).
S-au înființat două centre de competență pentru organizarea unor cursuri și procesarea plantelor medicinale în Locodeni (jud. Harghia) și în Sic (jud. Cluj). În Locodeni există o grădină demonstrativă amenajată cu sprijinul celor doi angajați ai centrului (persoane cu handicap ușor) și al 45 de voluntari. Grădina a fost vizitată de sute de persoane și găzduiește workshop-uri pentru copii, tineri și adulți (cadre didactice) din apropiere.
Parteneri:
Fundației Civitas pentru Societatea Civilă – Filiala Cluj-Napoca, Fundația LIA (Locodeni, Harghita), Asociația pentru Agricultură Biodinamică din Elveția
”„Cea mai frumoasă amintire este participarea la evenimentul Târgul de la Bonțida, din cauza coeziunii care s-a produs la nivelul grupului, a atmosferei create și a faptului că am reușit să gândim și să construim împreună cel mai frumos stand de la târg. Printre produsele pe care le-am prezentat vizitatorilor s-au numărat: buchețele de flori, jardiniere cu flori, mix-uri de plante aromatice pentru limonadă și supe. Am avut și o distilerie mobilă, cu ajutorul căreia am făcut o demonstrație de extracție de mentă.”
Carmen Ciobanu Director de programe la biroul regional Cluj