Dacă ești student la Universitatea Babeș-Bolyai sau Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca și ești interesat de ceea ce facem la Fundația Civitas, adică implementare de proiecte cu impact în comunitate, te invităm să te alături echipei noastre pentru un stagiu de practică!
În Fundația Civitas pentru Societatea Civilă, lucrăm de peste 30 de ani pentru dezvoltarea comunităților prin proiecte care sprijină dezvoltarea locală, antreprenoriatul, ONG-urile, fermierii și dezvoltarea rurală. În cadrul proiectului Go Green – Stagii de practică pentru ocupare, vei avea ocazia să înțelegi cum arată „din interior” activitatea unei echipe de proiect: planificare, implementare, colaborare cu parteneri, comunicare, raportare și organizare de activități pentru beneficiari.
Ce oferim?
Ne dorim ca experiența ta de practică să fie una utilă și plăcută, de aceea încercăm să ne asigurăm că pe parcursul stagiului vei ava parte de:
-
oportunitatea de a învăța direct de la profesioniști în implementarea proiectelor europene și a inițiativelor cu impact social
-
implicare în activități din proiect: organizare, comunicare, lucru cu beneficiarii și înțelegerea întregului proces de implementare
-
sprijin constant din partea echipei și un mediu prietenos, în care învățarea practică este prioritară
-
la final, vei avea parte și de o subvenție de 6 lei pentru fiecare oră de practică, acordată prin proiectul Go Green
olaru.ana@civitas.ro
„Go Green – Stagii de practică pentru ocupare” – ID 316271 este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Proiectul este implementat de Fundația World Vision România în parteneriat cu Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca.





