Noutati

Raportul 2018: 25 de ani de când schimbăm în bine viața de zi cu zi a comunităților locale

By 20 mai 2019 septembrie 20th, 2019 No Comments

Anul 2018 a fost unul foarte activ, cu proiecte poziționate mai aproape de sfera economică și cu o durată de desfășurare întinsă pe o perioadă mai mare de timp. Tot în acest an, au fost demarate o serie de proiecte cu impact în zona antreprenoriatului social și a start-up-urilor, în cadrul cărora am instruit mici antreprenori și am organizat competiții pentru finanțarea a  peste o sută de planuri de afaceri.

Am găsit soluții pentru funcționarea magazinelor din cadrul rețelei Food Hub și am lucrat astfel încât aceste afaceri să devină durabile și sustenabile. Am contribuit în continuare la dezvoltarea celor două comunități marginalizate din Geaca și Cornești, oferind acces la educație, piața muncii, servicii medicale și sociale celor 455 de persoane cu situație precară care locuiesc în aceste zone.  

Pe larg, despre ce a însemnat anul 2018 pentru Fundația Civitas și ce impact au creat proiectele noastre în comunități, poți descoperi în raportul anual: