În cadrul proiectul Măsuri integrate pentru comunități maginalizate din Câmpia Transilvaniei, denumit și Mintenașii Oameni cu fapte bune, am desfășurat începând cu anul 2018 2 programe de educatie nonformală în cadrul celor două HUB-uri educaționale din Comunele Geaca și Cornești.

Săptămânal copiii din clasele 1-4, respectiv clasele 5-8 au participat la diverse activități de educație nonformală reușind să puna în scenă 8 piese de teatru, sa realizăm excursii, ture de bicicletă, tabere, picturi murale, doua reviste ale comunității si multe alte activități menite să îi încurajeze pe copii și să le crească stima de sine.

Ultimele reviste redactate în cadrul proiectului, realizează o reprospectivă a celor 3 ani de activități extracurriculare realizate în cele două comunități și pot fi accesate dând click pe cele două poze de mai jos.

 

REVISTE REALIZATE ÎN CADRUL PROIECTULUI ”MĂSURI INTEGRATE PENTRU COMUNITĂȚI MARGINALIZATE DIN CÂMPIA TRANSILVANIEI”.
PROIECT COFINANȚAT DIN FONDUL SOCIAL EUROPEAN PRIN PROGRAMUL OPERAȚIONAL CAPITAL UMAN