Acest an școlar, s-a dovedit a fi un drum cu totul nou pentru elevi, profesori, părinți, comunități, un drum pe care nu l-a mai parcurs nimeni ca să ne poată spune la ce să ne așteptăm.

Încheiem încă un an de educație agricolă în care nu numai elevii au avut de învățat. Această experiență ne-a învățat să fim mai uniți, mai hotărâți să răzbatem în fața noilor provocări. Acest lucru s-a văzut cel mai bine în demersul liceelor partenere în organizarea vizitelor de studiu care au căutat contexte noi de învățare pentru elevi.

Suntem recunoscători directorilor de licee și profesorilor care și-au luat inima în dinți și au organizat vizitele de studiu într-o perioadă cu restricții: au găsit soluții, spații, ferme și întreprinderi, oameni dispuși să împărtășească cu ei succesul, astfel încât copiii să simtă că educația și cariera în agricultură este importantă.

Suntem recunoscători partenerilor noștri pentru că am putut oferi în acești 3 ani de program experiențe de învățare copiilor. Sub o nouă formă, dar cu aceleași valori pe care le susținem și pentru care trăim, programul „Liceele agricole pregătesc fermierii de mâine” continuă, sub o altă formă, îmbunătățită și mai modernă.