Implementat de către

Filiala Cluj-Napoca, Biroul Odorheiu Secuiesc

Durata

2017 (pe tot parcursul anului)

Pe parcursul anului 2017, organizația noastră a depus în mod constant efort în implementarea programului LEADER. Am colaborat activ cu mai multe Grupuri de Acțiune Locală alături (GAL), sprijnindu-le în procesul de implementare a strategiei de dezvoltare locală, dezvoltarea de proiecte, servicii de training sau consultanță.

Totodată, am contribuit la replicarea conceputlui și în mediul urban. Astfel, filiala din Cluj-Napoca a Fundației Civitas pentru Societatea Civilă s-a implicat în elaborarea strategiilor de dezvoltare locală ale municipiilor Alba Iulia și Gherla. În cazul Albei Iulia implicarea s-a manifestat printr-un proiect implementat, iar în cazul municipiului Gherla prin servicii de consultanță.

Proiectul Alba Iulia – Comunitate locală responsabilă

Astfel, Fundația Civitas a implementat, în calitate de partener proiectul Alba Iulia – Comunitate locală responsabilă. Organizația noastră a contribuit la realizarea strategiei de dezvoltare, înființarea GAL-ului și instruirea personalului GAL. În cadrul acestui demers Primăria Municipiului Alba Iulia a avut calitatea de beneficiar, iar Xerom Service SRL calitatea de partener. Proiectul a fost finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman, Axa prioritară 5 Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității.

Obiectivul proiectului a fost mobilizarea și implicarea organizațiilor locale și a comunităților dezavantajate de la nivelul Municipiului Alba Iulia, în vederea soluționării problemelor cu care se confruntă acestea, printr-o abordare multisectorială.

Pe parcursul perioadei de implementare a fost înființată asociația Grupul de Acțiune Locală „Alba Iulia Incluzivă”. GAL-ul este responsabil cu organizarea de consultări publice și  realizarea unei strategii de dezvoltare locală. Totodată, se va realiza o listă indicativă de intervenții cu o valoare cumulată de aproximativ 8 000 000 euro.

Valoarea totală a proiectului este de 222.128,41 lei din care asistența financiară nerambursabilă solicitată este de 217,674.88 lei, iar contribuția solicitantului 2.864,53 lei. Perioada de implementare a proiectului a fost de 3 de luni și 16 zile, 16.08.2017 – 30.11.2017.

Comunicatul în format .pdf poate fi vizualizat aici.