Durata
Buget
Finanțator
Parteneri
CoopNet 3.0 vine ca rezultat al eforturilor pe care le-am depus în ultimii 10 ani, alături de Centrul de Mediere și Securitate Comunitară (CMSC) și Centrul Român de Politici Europene (CRPE), pentru a crește sectorul cooperativelor agricole din România.
Proiectul este o nouă etapă a inițiativei CoopNet, prin care ne-am propus să creăm o comunitate de experți în domeniul înființării și funcționării cooperativelor agricole, care să sprijine asocierea și colaborarea între fermierii din România și să contribuie la crearea de structuri asociative. În prima etapă a programului, ne-am concentrat pe creșterea numărului de cooperative la nivel național, dar și stabilitatea lor. Prin CoopNet 2.0, am trecut la nivelul următor, în care ne-am orientat spre dezvoltarea competențelor profesionale ale membrilor din cooperative, cu accent pe manageri și președinți.
În această perioadă, numărul cooperativelor și impactul lor asupra economiei a crescut constant. Am asistat la un interes mai mare din partea fermierilor de a se asocia, dar și din partea autorităților de a le susține activitatea. Chiar dacă se observă o tendință pozitivă, domeniul este plin de provocări. La momentul actual, este necesară crearea unui ecosistem care să susțină cooperativele. Interesele cooperativelor nu sunt reprezentate public, iar acțiunile comune ale cooperativelor sunt greu de inițiat sau susținut. Multe cooperative (care sunt, de fapt, startup-uri) reușesc cu greu să devină sustenabile.
Ce ne propunem?
Pornind de la nevoile existente, prin CoopNet 3.0, ne propunem să consolidăm sectorul cooperativelor agricole din România prin activități de reprezentare, formare și activități de networking.
Obiectivele noastre sunt:
- Reprezentarea intereselor cooperativelor în relație cu diferiți stakeholders.
- Profesionalizarea sectorului cooperativelor agricole.
- Încurajarea unui sector mai organizat al cooperativelor agricole.
Cum ne vom atinge obiectivele?
Pentru a ne atinge obiectivele, am gândit o serie de activități la care urmează să participe cooperativele:
- Vom desfășura minim 10 cursuri de formare și vizite de studiu pentru dezvoltarea profesională a membrilor cooperativelor.
- Vom dezvolta o platformă online tip one-stop shop și materiale resursă pentru profesionalizarea sectorului, disponibile publicului larg.
- Vom sprijini cooperativele să deruleze minim 15 campanii de promovare și 10 proiecte de accesare de fonduri.
- Vom facilita participarea cooperativelor la peste 25 de evenimente publice la nivel național și internațional.
- Vom facilita participarea acestora la peste 10 evenimente tip networking.
- Vom cerceta și vom face advocacy pentru evoluția, nevoile și viitorul cooperativelor în România.