Autor text: Cristiana Maria Cristescu Gârz
Material premiat în cadrul concursului #Scriu de Bine
Când războiul a început și neliniștea s-a instaurat în Ucraina, multe persoane au plecat cât au putut de repede. Au lăsat în urmă un loc pe care îl numeau acasă pentru a salva ceva mult mai de preț: viața. Nu doar a lor, ci și a celor dragi, a copiilor. Fiecare refugiat este o poveste vie. O poveste despre pierdere și câștig, despre frică și speranță. Despre trecut și, mai ales, despre viitor. Mamele ucrainene au plecat din calea gloanțelor ținând strâns în brațe cele mai de preț comori: copiii. Au plecat ținând în brațe viitorul.
Pe cele trei Olga și pe Ilona le-am întâlnit la actualul lor loc de muncă, Centrul de Resurse și Sprijin pentru Refugiați al Fundației Inimă de Copil din Galați . E locul care le-a oferit salvarea din toate punctele de vedere: un spațiu aproape de casă, la doar câteva zeci de kilometri de Ucraina, o slujbă și, poate cel mai important lucru, posibilitatea de a-i ajuta pe ceilalți refugiați să se adapteze la exil. Pentru că acesta e lucrul minunat pe care l-a construit Fundația Inimă de Copil la Galați: un loc în care ucrainenii să îi ajute pe ucraineni. În ciuda provocărilor cu care se confruntă, refugiații își poartă povara cu tenacitate, curaj neclintit și cu o puternică dorință de a-și asigura un viitor mai bun.
Olga, Olga, Olga și Ilona au împreună 11 copii
În mijlocul unui conflict devastator și confruntate cu un viitor incert, mamele ucrainene refugiate au demonstrat un curaj și o reziliență extraordinare pentru a-și proteja copiii și a-și construi o nouă viață. Ele și-au părăsit casele, au lăsat în urmă amintiri și au pornit în căutarea siguranței, sperând la un viitor mai bun pentru copiii lor.
Prima Olga cu care am vorbit este mamă a opt copii. Familia ei a fost ruptă în două de război. Și-a purtat cu grijă șapte dintre cei opt copii până în România. A izbutit, deși a fost greu pentru ea să înainteze spre libertate știind că își lasă în spate soțul și unul dintre copii. De nevoie, a învățat rapid să se adapteze, să supraviețuiască în condiții dificile și să ofere iubire și protecție în mijlocul haosului.
Nu este singura cu o astfel de poveste. O altă Olga cu un caracter puternic are trei fetițe mici (cea mai mare are 6 ani). A decis să plece atunci când a realizat că viața și sănătatea copiilor sunt mai presus de orice. În Ucraina au rămas sora și familia acesteia, cu care nu poate vorbi prea ușor, căile de comunicare depinzând de conexiunea din țara de peste graniță. Olga se bucură și de un scurt mesaj la câteva zile, numai să știe că rudele ei sunt bine.
Împreună cu cele două lucrează la fundație și o a treia Olga, mamă a unui băiețel de 7 anișori. A venit din Nikolaev și, deși nu s-au adaptat ușor în România, nu au avut unde să se întoarcă. Părinții ei au rămas într-un teritoriu ocupat de armata rusă iar orașul ei de origine a rămas fără apă.
Ultima mamă a cărei poveste este la fel de impresionantă este Ilona, care are o fetiță în vârstă de 5 ani. A venit în România alături de familia ei după ce au stat timp de două săptămâni toate rudele în aceeași locuință. A decis apoi că este mult mai bine să plece de acolo, atacurile fiind foarte aproape de ei. Ilona nu a vrut să plece pentru că știa cât de greu i-ar fi fost copilului să se adapteze unui nou mediu de viață. În plus, avea o slujbă bună acolo, era juristă. Cu toate acestea, dragostea și devotamentul față de copilul ei au fost mai puternice decât orice obstacol întâlnit.
Aceste mame au trebuit să facă alegeri grele și să înfrunte incertitudinea. Fiecare pas pe care l-au făcut către libertate a fost însoțit de frică și greutăți. În ochii lor, am văzut o rezistență neclintită și o dorință de a continua.
În loc să ne închidem ochii și inimile la aceste povești triste, ar trebui să deschidem brațele și să ne oferim sprijinul. Refugiații reflectă slăbiciunile și punctele forte ale oamenilor. Ei ne amintesc că toți facem parte din aceeași familie umană și că nu există limite pentru ajutorul și compasiunea noastră.
Fundația, locul în care pot da mai departe binele pe care l-au primit
Toate protagonistele poveștii au în comun iubirea și grija pe care o poartă copiilor. Acest lucru le-a adus împreună la Fundația Inimă de Copil. Au fost ajutate de fundație împreună cu alți aproximativ 6300 de refugiați, iar acum ele dau mai departe acest ajutor și altor persoane aflate în situația lor.
Centrul oferă asistență socială, programe zilnice educative, activități de socializare și sprijin pentru integrare socială, consiliere de specialitate, asistență grupurilor vulnerabile de refugiați, donații, cursuri de română și engleză și cazare pe termen lung pentru 10 refugiați. Mamele ucrainene refugiate aici continuă să-și inspire copiii și comunitățile în care trăiesc. Ele sunt exemple de curaj și forță, de sacrificiu și iubire necondiționată. Ele au găsit la fundație un nou „acasă”, alinare, dar și o mică familie în care pot comunica, în care găsesc sprijin și un loc unde pot merge mereu indiferent de situație. Inimă de Copil a fost lumina pe care o căutau. Împreună au putut construi un viitor mai bun.
Refugiații, cei mai curajoși dintre oameni
Cu toții fac parte din acea categorie de oameni care, pe timp de violență și război, își demonstrează curajul și hotărârea. Se numesc refugiați și se confruntă cu unele dintre cele mai severe încercări și dureri pe care le pot experimenta oamenii. Își părăsesc casa, familia și țara în căutarea siguranței și a unei noi speranțe.
În Galați, acest oraș aflat la granița cu Ucraina, încă există acea speranță pe care refugiații au căutat-o neobosit încă de la început. Ei au descoperit sprijinul de care au avut nevoie, înțelegerea și acceptarea într-o comunitate cu totul străină, cu o limbă și o cultură diferite de cele pe care le cunosc.
Fundația Inimă de Copil a sărit în ajutorul ucrainenilor încă de la început, în aprilie 2022, când a deschis un Centru de Resurse și Sprijin pentru Refugiați. În zona de sud-est a României, acesta a devenit cel mai mare și mai complex serviciu de sprijin pentru refugiați. „Binele face bine chiar și dincolo de granițe geografice, politice, culturale, lingvistice. Cele patru mame cu care ați vorbit fac parte dintr-o categorie aparte: refugiați care ajută alți refugiați. Acesta este sistemul pe care am încercat să-l dezvoltăm la Galați”, spune Anna Burtea, președinte al Fundației Inimă de Copil.
***Acest articol este unul din materialele câștigătoare din concursul #Scriu de Bine, organizat în cadrul proiectului Lupă pe impact.Un plus de încredere în ONG-uri, implementat cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.