Leadership și comunicare în afaceri. Eveniment în cadrul proiectului Antreprenoriat în Gherla

 

Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj vă invită vineri, 6 mai 2022, la Pensiunea Ioana din Gherla, începând cu ora 16.00, la o sesiune de discuții cu tema „Leadership și comunicare în afaceri”. Simona Bartiș, coordonator al proiectului Antreprenoriat în Gherla va aborda 4 teme de impact pentru persoanele care doresc să își deschidă o afacere în Gherla:
• Profilul de Leader
• Inspiră-i pe ceilalți
• De la Acțiune la Viziune
• Oportunitățile crizei
Evenimentul este recomandat în special persoanelor de peste 18 ani, fără un loc de muncă sau care doresc să facă o schimbare pe piața muncii, șomeri sau inactivi, studenți sau elevi, aflați la început de carieră.
 

Proiectul Antreprenoriat în Gherla este derulat de Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, în calitate de promotor și este co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Scopul acestuia este creșterea economică a comunității prin construirea unui cadru dinamic și sustenabil, în care să se dezvolte abilități antreprenoriale și să se stimuleze apariția de întreprinderi.