Noutati

Candidam la Consiliul Economic și Social

By 18 noiembrie 2020 No Comments

Fundația CIVITAS – pentru Societate Civilă, candideaza la Consiliul Economic și Social la categoria Organizații cooperatiste, agricole, de dezvoltare rurală și va fi reprezentată de colegul nostru Balogh Martin.

”Candidez pentru reprezentarea sectorului neguvernamental în CES, pe unul dintre cele 15 locuri alocate societății civile. Domeniul pentru care candidează este Organizații cooperatiste, agricole, de dezvoltare rurală. Candidatura lui este susținută de Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj și de o serie de organizații din domeniul dezvoltării rurale, comunitare.
Sunt născut în Gherla, județul Cluj, activează în mediul neguvernamental de peste 20 de ani fiind implicat în multe proiecte de dezvoltare rurală sau comunitară.
Crede în importanța rolului pe care sectorului neguvernamental o are în dezvoltarea României.
Pe lângă activitatea din cadrul Civitas, sunt conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării de la Universitatea Babeș Bolyai. Cursuri predate (relevante pentru candidatură) sunt în domeniile Politicilor Publice, Managementului Organizațiilor Neguvernamentale.”

Ne puteți susține candidatura le platforma Vot ONG https://votong.ro/ro/candidati/39 

Calendar alegeri CES:

  • Până la 19 noiembrie 2020 – înscrierea și validarea electorilor în platforma www.votong.ro
  • Până la 19 noiembrie 2020 – depunerea candidaturilor și strângerea de susțineri de către candidați
  • 20 – 21 noiembrie 2020 – validarea candidaturilor de către Comisia Electorală a VotONG
  • 22 – 23 noiembrie 2020 – exprimarea voturilor prin platforma www.votong.ro
  • 24 noiembrie 2020 – anunțarea rezultatelor
  • 25 – 26 noiembrie 2020 – depunerea contestațiilor
  • 27 noiembrie 2020 – 01 decembrie 2020 – soluționarea contestațiilor
  • 03 decembrie 2020 – publicarea și comunicarea rezultatelor finale ale alegerilor
  • 04 decembrie 2020 – depunerea rezultatelor și dosarelor candidaților la Secretariatul General al Guvernului