Durata
Buget
Finanțator
Partener
Proiectul „Lupă pe impact. Un plus de încredere în ONG-uri” vine ca răspuns la lipsa de recunoaștere, vizibilitate și încredere în ONG-urile din România. Ultimele date disponibile, arată că doar 25% din populația României are încredere mare în organizațiile societății civile, cu o creştere de 31% ȋn rândul generaţiei tinere de 18-35 de ani (Cercetare realizată de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), ianuarie 2021), adică aproape de două ori mai mic decât nivelul țărilor din Uniunea Europeană. Pentru că ne aflăm în bula ONG-istă, vedem impactul real al colegilor noștri din sector zi de zi. Rezultatele lor, însă, nu au suficient de multă vizibilitate pentru cei din afara bulei.
Am decis să le arătăm oamenilor că ONG-urile merită încrederea lor! Așa ne-a venit ideea lupei pe impact. Când unele lucruri nu sunt suficient de vizibile, folosim lentila unei lupe (sau un Zoom pe o poză) ca să le cunoaștem mai bine. Același efect ne dorim să-l aibă și activitățile din acest proiect. Vrem să facem Zoom pe schimbările în bine pe care le generează ONG-urile din țara noastră. Punem lupa pe impactul pozitiv al organizațiilor neguvernamentale și încurajăm oamenii să descopere poveștile de bine pe care ONG-urile le scriu zi de zi.
Ce ne propunem?
Scopul nostru este să îmbunătățim percepția publicului larg asupra ONG-urilor și să creștem vizibilitatea lor printr-o serie de acțiuni de comunicare coerente și interconectate. Cu alte cuvinte, ne propunem să promovăm rezultatele organizațiilor neguvernamentale și rolul pe care îl au ca actori într-o societate democratică. Efortul nostru are în centrul lui ideea că ONG-urile produc schimbări care contează și care merită să ajungă în spațiul public.
Ce urmează?
Pentru a ne atinge scopul, am gândit o serie de 5 activități prin care ne propunem să ajungem la un public cât mai larg: tineri, mediul de afaceri, autorități publice. Până în aprilie 2024, vom organiza:
- Două festivaluri ale ONG-urilor, unul la Cluj-Napoca și altul în Odorheiu Secuiesc. ONG-urile sunt acei changemakers de care are nevoie o comunitate. Cu acest gând vrem să plece acasă vizitatorii celor două festivaluri. 45 de ONG-uri din Transilvania vor fi invitate sa participe cu standuri, ca să-și facă activitatea cunoscută și să îndemne oamenii să se implice prin activități interactive de conectare cu publicul.
- Un concurs de materiale jurnalistice multimedia. Vom provoca liceenii și studenții să descopere ONG-urile din comunitatea lor și să documenteze activitatea unei organizații pe care o apreciază. Trei materiale câștigătoare vor fi premiate și preluate de site-ul unei publicații media.
- Campania „Investește în comunitate!”. O campanie prin care vom aduce în atenția companiilor posibilitatea de a-și redirecționa impozitul către ONG-uri. Vrem să încurajăm mediul de afaceri să investească în binele comunității și să mediem colaborarea dintre cele două sectoare.
- Civic Talks: dezbateri cu autorități locale. Civic Talks este o serie de 3 întâlniri, în care ONG-urile și autoritățile publice se așază la aceeași masă și discută despre ce și cum pot schimba în bine în comunitatea lor. Temele abordate se vor raporta la cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale ONU.
- O competiție de rapoarte anuale ale ONG-urilor. Rezultatele ONG-urilor rămân în umbră și pentru că multe dintre ele nu comunică public. În acest context, vom îndemna organizațiile să-și sintetizeze activitatea și impactul într-un raport anual, care, așa cum știm, este principalul instrument de comunicare prin care un ONG dă dovadă de transparență și credibilitate.
Vom reveni cu mai multe detalii despre fiecare activitate pe parcursul proiectului. Pentru a afla mai multe despre proiect și timeline, hai pe pagina-web a proiectului! Vei fi la curent cu tot ce urmează să anunțăm legat de proiect și dacă ne urmărești pe pagina noastră de Facebook!
*Proiectul este derulat de Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, în parteneriat cu Fundația Civitas pentru Societatea Civilă (Odorheiu Secuiesc), și beneficiază de o finanțare în valoare de 75.000 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.
Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă!