Adriana Baciu, femeia de spatele Cooperativei Agrobob Ardeal

Adriana Baciu este femeia care a unit fermierii din zona ei și a crescut o cooperativă la care își doresc să adere acum și fermieri din celălalt colț al României.

Adriana locuiește la Jucu, are doi copii și o firmă de organizare de evenimente de 20 de ani, iar în lumea agriculturii a decis să intre în pandemie, când sectorul HoReCa a fost grav afectat și a început să aibă mai mult timp liber.

La început, împreună cu soțul ei, au administrat ferma unor vecini și a fratelui ei, care întâmpinau dificultăți. Și-a dat seama rapid că sunt foarte multe probleme și a decis să-i ajute să-și deschidă o cooperativă în anul 2021, ca să-și poată vinde mai ușor produsele. Intenția a fost să formeze cooperativa și să fie alături de ea în primele 6 luni. După aproape 3 ani, însă, Adriana continuă să conducă cooperativa cu hotărâre și receptivitate la problemele fermierilor.

„Ei nu reușeau să se ocupe și atunci am hotărât să merg mai departe cu cooperativa și să-i ajut, și pentru că îmi place, dar și pentru că mi-am dat seama că nu are cine să-i ajute. În cooperativă eram atunci 5 persoane. Ne-am înscris cu minim, cooperativă de gradul I. Acum suntem cooperativă de gradul II, avem aproximativ 50 de membri”, spune Adriana.

Dacă nu avem unde să ne vindem produsele, creăm noi un loc în care o putem face

După ce a creat cooperativa, principala preocupare a Adrianei a fost să găsească modalități prin care fermierii să-și vândă produsele. Dificultatea venea mai ales din faptul că fermierii din cooperativa lor produceau în cantități mici, iar produsele lor erau sezoniere. Soluția a fost să creeze chiar ei locul de care aveau nevoie pentru a-și vinde produsele.

Fiind o cooperativă mixtă, nu aveam o cantitate mare, ca în cultura mare, de exemplu. Ca grâul sau porumbul, unde vorbim de zeci sau sute de hectare, de mii de tone. Aici lucrurile sunt sezoniere. Acum avem roșii. Mâine avem ardei, poimâine vinete și așa mai departe. În cantități mici, pentru că rotația culturilor nu se face atât de des la legume. Și am înființat prima piață volantă a unei cooperative agricole din România”, explică președinta cooperativei.

Procesul nu a fost ușor. Adriana spune că a fost nevoie să facă drumuri constant la instituțiile publice timp de 3 săptămâni ca să reușeacă să deschidă o piață volantă pentru fermierii locali, dar a fost un început important. Au urmat o serie de evenimente care au făcut cooperativa și mai vizibilă și a crescut numărul fermierilor care și-au dorit să devină parte din ea.

Cum a câștigat cooperativa încrederea fermierilor

După ce a înființat o piață volantă, Cooperativa Agrobob a înțeles că e nevoie să fie mai prezentă în comunitate și a început să organizeze tot mai multe evenimente de tip târg. Târgurile au fost locul în care producătorii au reușit să facă vânzări, dar și să-și promoveze produsele. Unii fermieri au întâlnit la târguri restaurante sau magazine către care au început să livreze constant.

După ce au văzut inițiativele și oportunitățile create, tot mai mulți fermieri și-au dorit să adere la Cooperativa Agrobob, unii chiar din regiuni aflate la sute de kilometri de Jucu. Un singur eveniment a reușit să le aducă 20 de membri noi.

Anul trecut a fost foarte bine. Am înființat primul târg al cooperativei, chiar la 1 octombrie, care a fost un succes. După care, anul acesta, în 3 martie, am făcut ediția de primăvară. Ediția Mărțișorului, i-am zis noi. Care a fost un succes și mai mare și ne-a adus aproximativ 20 de membri noi. Cumva, oamenii urmăreau dacă mai facem și ce facem ca să vină la noi”, precizează conducătoarea cooperativei.

.

Cooperativa ne ajută pe noi doar dacă noi o ajutăm

Au apărut materiale în presă și, pas cu pas, fermierii au început să aibă tot mai multă încredere în cooperativă. Adriana spune, totuși, că încă simte la fermieri reticența față de asociere. Unii dintre ei se retrag din cauza cotizației, o sumă de 500 de lei pe care membrii o plătesc anual.

Ei înțeleg că cooperativa îi poate ajuta foarte mult pe ei să se dezvolte, dar nu înțeleg că asta se poate întâmpla doar dacă și ei ajută cooperativa la rândul lor. Și atunci, cumva, eu încerc să îi fac să înțeleagă că noi susținem ca membri cooperativa și ea ne ajută să ne dezvoltăm foarte mult, pentru că ne creează foarte multe oportunități de dezvoltare. E clar că ne susținem reciproc. Fără cooperativă, ei nu ar avea cum să se dezvolte, nu ar avea atâtea variante prin care ar putea să o facă.

Adriana crede că fermierii nu trebuie să înceteze să se dezvolte. Îi încurajează pe majoritatea să meargă la studii superioare, pentru că după ce fac facultate, au o nouă viziune. La îndrumarea profesorilor, fac schimb de experiență și vin cu idei noi în fermele lor. De anul trecut, 7 membri ai Cooperativei Agrobob sunt studenți la horticultură.

Am îndemnat fermierii să fie prezenți la ședințe și le-am făcut tot felul de cursuri. Tot ce găseam și auzeam la nivel de organizare de cursuri, aduceam în cooperativă. De exemplu, am avut acum două grupe pentru un curs despre Punctele Gastronomice Locale”, spune Adriana.

O cooperativă care se ține de reguli

Lipsa de finanțare pentru cooperative și lipsa unor servicii de informare sau consultanță agricolă sunt problemele pe care Adriana le menționează cel mai frecvent atunci când vorbește despre provocările cu care s-au ciocnit la început. A încercat să caute soluții de fiecare dată, dar pe lângă un manager cu viziune de care are nevoie fiecare cooperativă ca să poată funcționa, crede că ce i-a ajutat să nu renunțe a fost faptul că membrii cooperativei au fost uniți.

Pe noi ne ține împreună partea de reguli. Regulile sunt clare și membrii noștri le respectă, iar când vine cineva nou, își asumă același respect pentru aceste reguli. Spre exemplu, la noi în cooperativă nu se ceartă și luăm decizii împreună. Eu am ținut foarte mult să avem ședințe lunare, pentru că e foarte important să ne vedem față în față. M-am adaptat programului membrilor de câte ori a fost nevoie. Am ținut ședințe și la ora 9 seara, pentru că aceea era ora la care puteau cu toții să participe”, relatează lidera cooperativei.

Adriana spune că, în lipsa unui sistem de consultanță agricolă, schimburile de experiență au fost esențiale, mai ales atunci când avea îndoieli legate de o decizie pe care urma să o ia în cooperativă.

Am învățat foarte mult din experiența altor membri de cooperative și colaboratori în ceea ce privește soluțiile pe care le pot da colegilor mei. M-a ajutat să discut cu alți președinți de cooperative sau cu voi (Fundația Civitas, în cadrul programului CoopNet) și să vedem exact dacă deciziile pe care eu le iau în cooperativă sunt bune.”

Primul sfat pentru fermierii la început de drum este să nu renunțe

Când o întrebăm pe Adriana ce sfaturi are pentru fermierii la început de drum, nu ezită nicio clipă înainte să ne spună: „Primul sfat este să nu renunțe.” Știe din propria experiență că începuturile sunt grele în agricultură, dar, cu toate acestea, continuă să creadă că poți dezvolta o afacere profitabilă în acest sector.

Eu cred că fermierul trebuie să fie, în primul rând, perseverent. Să nu renunțe, trebuie să se școlarizeze (să participe la cât mai multe întâlniri, cursuri, tot ce se poate despre agricultură) și trebuie să știe să își administreze banii. Pentru că agricultura, după părerea mea, este o afacere foarte bună, doar că este sezonieră. Tu vinzi în perioada de vară-toamnă, atunci încasezi banii, dar trebuie să te administrezi pe tot anul. Și aici facem și cursuri, dar încerc și eu să fac cu ei câteva întâniri în care să le explic că e foarte important cum adminsitrează banii pe care ei îi incasează pe tot parcursul anului”, explică ea.

„Perseverență” este cuvântul cuvântul-cheie din sfatul Adrianei și cel care descrie cel mai bine traseul ei ca președintă a cooperativei. Deși pandemia a trecut, iar acum a început să se ocupe din nou și de firma ei, iar asta îi încarcă tot mai mult programul, Adriana continuă să conducă cooperativa și să vină cu inițiative prin care să o aducă la un nou nivel.

Mi-ar plăcea foarte mult să facem un punct de colectare și de procesare. Eu îmi doresc și sper să mai pot să mențin încă pe plus și să fie bine cooperativa. Îmi doresc să deschidem un magazin, chiar dacă nu ar fi doar al cooperativei noastre, ci într-o colaborare, probabil, cu alte cooperative. Acesta e un plan pe pe care îl voi propune chiar la următoarea ședință”, ne împărtășește președinta cooperativei.

Recunoașterea și încrederea oamenilor tăi te ajută să mergi mai departe

După ce ne povestește despre provocări și planuri de viitor, Adriana se oprește pentru o clipă și încheie cu ce contează, poate, cel mai mult. Ne vorbește despe ce o face să meargă mai departe.

Mie îmi plac oamenii și mă încarcă de energie rezultatele. Deși e foarte greu să faci un eveniment, să-i aduci împreună, atunci când ai un rezultat, și rezultatul ăsta e așa de bun încât ajungi să fii recunoscut nu doar de către cei din exterior, ci de către membrii tăi, chiar dacă nu ți-o spun direct, asta te motivează să mergi mai departe. Faci un lucru, ai un rezultat foarte bun, iar asta te motivează să faci următorul lucru și tot așa. ”, ne spune președinta Cooperativei Agrobob Ardeal la finalul interviului.