25ani copy

Hungarian (formal)Română (România)English (United Kingdom)

Misiune

Fundaţia Civitas pentru Societatea Civilă urmăreşte stimularea dezvoltării locale şi regionale.


Premisele înfiinţării
Fundaţia Civitas a fost fondată în octombrie 1992, motivaţia principală fiind nevoia creşterii capacităţii administraţiei publice locale şi nevoia stimulării implicării cetăţenilor în luarea deciziilor şi administrarea comunităţilor locale.


Cum intelegem să ne realizăm misiunea?
Pentru realizarea acestei misiuni, Civitas şi-a stabilit drept obiective:
  • elaborarea şi implementarea de programe în domeniul dezvoltării locale şi regionale;
  • dezvoltarea relaţiilor dintre administraţia publică locală şi populaţie, sprijinirea iniţiativelor locale;
  • organizarea de consultanţă de specialitate pentru administraţiile publice locale în diverse domenii.

Proiecte

sises-01

Hálózati részvétel


ruralnet

pannonforras

 

telecentre_europe

ecentre

citizens

ANBCC